From the Prehistory Art’s spirals to a projection of eternity

https://culturaromana.ro/cristian-horgos-libertate-egalitate-fraternitate-natalitate/

Un stâlp nutrit din ambiție o lucrare numai cerbicie, o explozie de pomină, doar din sfială. Nu te apleca mai mult asupra rădăcinilor.

Idol mi-a fost cuvântul - Și doar mi se spusese să nu-mi fac chip cioplit din litere culese la sufletescul linotip mecanic... De-acuma voi tăcea. Tăcerea, și ea vinovată, însă fără tăișul enigmatic al unui dezmințit elogiu. A, și cât de bine se va citi pe chipul meu eretic Tăcerea. Închide-te! Ferește-te! Și mai cu seamă ochii... Te pot trăda în lupta surdă, fără geamăt, așa cum și țigara-n beznă poate aprinde trabucul unei guri de tun.

Economisiți lumina de soare! Tu, ochi, drămuiește-te în univers și tu, prea plin, mai contenește înaintea marii licitații. Iar în cuget mai aprindeți un opaiț - economisiți lumină pentru noaptea ce vine... Că, iată, iese moartea călare și se preumblă ca o gardă de carabinieri în jurul serafimului din caleașcă. Mai puneți deoparte și o lacrimă de deochi căci nici țâța cerului nu mai dă lapte și au secat ploile de stele căzătoare... Și tu, cometa mea bengaleză, surioară, mai înghesuiește-ți coada de păuniță involtă păunița codrilor haotici fără de Pădurar, preumblă-te mai puțin! Economisiți căldură sufletească, îmi și țiuie urechea a pustiu, mă încălzesc numai anii lumină ce scriu o Cartă de aur: deverul, adeverirea și celelalte tot alișverișul duhovnicesc.

Când atomii lin horesc Psalmul lor dumnezeiesc Și când ochii enigmatici Din tocmiri de matematici Izbucnesc, cu flăcări mute: Cu cimbale, cu lăute, Și cu nai, cu harfe mari, Suntem magi și lăutari Pentru Rostul între rosturi Ce rostește Pe-de-rosturi, Pentru muguri între muguri, Desfăcutul să te bucuri

E o tristețe mare peste lume, Ea vine chiar din cupa bucuriei, Chiar din prea plinu-i se revarsă. E bucuria chiar, gemând setoasă. Cât vom trăi vom murmura anume Refuzul dârz, tăria de-a pricepe Acel sfârșit ce la priveghi începe Și culminează-n țipătul agonic Văzut - și totuși altfel totdeauna, Deși halucinat în bezna slută Când inima, ca David lui Saul, În ceasul hâd al nopții Cu harfa își ajută...

de Sorin Vieru Au copleșit lumini inegalate Și sufletul în contemplări mi-l scald. Înscrise hotărârile curate, Cum Tablele de Legi în dur bazalt. Că dragostei fugind neînturnate Acum și pururi îi rămân herald. Ninsoarea stelelor dintru înalt Asupră-mi arde trainice carate. Monodic, ursitor, presusul scald Pe coarda amintirii iarăși bate. Recluziune. Sumbră voluptate! Nespuse de rece și nespus de cald, În jurul meu asemeni unui fald Înfășură-te deci, singurătate!