Refuz, de Sorin Vieru
E o tristețe mare peste lume,
Ea vine chiar din cupa bucuriei,
Chiar din prea plinu-i se revarsă.
E bucuria chiar, gemând setoasă.
Cât vom trăi vom murmura anume
Refuzul dârz, tăria de-a pricepe
Acel sfârșit ce la priveghi începe
Și culminează-n țipătul agonic
Văzut - și totuși altfel totdeauna,
Deși halucinat în bezna slută
Când inima, ca David lui Saul,
În ceasul hâd al nopții
Cu harfa își ajută...
Comments
Post a Comment