Simboluri primitiv-arhetipale la "bunul druid" Brancusi
https://contacteculturale.ro/2026/03/19/cristian-horgos-mostenirile-deschise-ale-lui-brancusi-d-16-martie-1957/
https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=14196:simbolurile-primitiv-arhetipale-ale-bunului-druid-brancusi&catid=14&Itemid=117
https://culturaromana.ro/cristian-horgos-simbolurile-primitiv-arhetipale-ale-bunului-druid-brancusi-partea-i/
https://culturaromana.ro/cristian-horgos-simbolurile-primitiv-arhetipale-ale-bunului-druid-brancusi-partea-ii/
Brâncuși a folosit atât conștient, cât și inconștient simboluri primitive, arhetipale, în sensul pe care îl arată psihologia jungiană. Iată doar principalele: simbolul falic din „Prințesa X” („Capul Prințesei Marie Bonaparte”), spirala portret a lui James Joyce și alte spirale făurite din fier, „romboizii” Coloanei Infinitului, capul Muzei Adormite, oul cosmic al Nou-născutului și al „Începutului Lumii”, păsările simbolice și cercurile din Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor. O serie de articole arată că primitivismul lui Brâncuși își are sursele în folclorul românesc și african. Există însă și unele care au ieșit strălucit din subconștientul său, prin subconștientul colectiv definit de psihologul Carl Jung. Astfel, în perioada creativă a lui Brâncuși, spiralele neolitice erau puțin cunoscute. De asemenea, Brâncuși nu a avut acces la romburile pe care le găsim astăzi în artefactele neolitice sau chiar paleolitice. Brâncuși a întâmpinat o puternică opoziție în vremea sa când a expus Prințesa X, dar astăzi știm foarte bine că simbolul falic nu avea absolut nicio conotație obscenă în preistorie. Interesant este că dualismul femeie-falus surprins de Brâncuși a fost, în ultimii ani, subiectul mai multor articole și studii despre statuetele femeie-falus din neolitic. Geniul e și o măsură a capacității sau măiestriei personale de a accesa valorile fundamentale ale subconștientului colectiv. Această perspectivă constă în ideea că un geniu e cineva cu măiestria personală necesară pentru a accesa aceste valori fundamentale, universale, mai degrabă decât să se bazeze doar pe inteligența individuală sau pe învățare. În timp ce testele de IQ măsoară inteligența, această idee leagă geniul de o capacitate mai profundă și creativă de a accesa o conștiință umană mai profundă și comună, un concept explorat în teorii precum inteligența spirituală și opera lui Carl Jung. Chimistul August Kekule, matematicianul Poincaré, filosoful Descartes și scriitorul Robert Louis Stevenson sunt câteva astfel de exemple date de Carl Jung în cartea „Omul și simbolurile sale”.
Erik Satie: "dragă bunule druid"
Muzeul Național de Artă expune o reconstituire a costumului de balet realizat de Brâncuși pentru "Gymnopediile" muzicianului Erik Satie. Prietenia dintre cei doi artiști e evocată în articolul "În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuși, muzica și dansul", de Virginia Barbu, publicat de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române.
https://www.istoria-artei.ro/resources/files/SCIA.AP2011-11-V.%20Barbu-Brezianu-Brancusi.pdf "Brâncuşi, căruia Satie i se adresează într-o scrisoare cu 'Cher Bon Druide', trăia după străvechi obiceiuri româneşti în locuinţa sa din mijlocul Parisului care putea trece drept atelierul unui alchimist, scandalizându-i pe unii care vedeau aluzii pornografice în arta sa, în timp ce un Apollinaire găsea că operele sale sunt 'dintre cele mai rafinate' (1912).", relatează Virginia Barbu.
Reținem că "primitivului" Brâncuși, muzicianul Satie îi spunea 'dragă bunule druid'.
Brâncuși nu a ascuns că și-a găsit inspirații în leagănul omenirii.
Să trecem în revistă câteva: simbolul falic din "Principesa X" ("Capul Prinţesei Marie Bonaparte"), spirala portret a lui James Joyce, "romboidurile" Coloanei Infinitului, capul Muzei Adormite, oul Nou-Născutului, cercurile din Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor, păsările simbolistice. Și rămâne deschisă lista simbolurile primitiv-arhetipale ale lui Brâncuși.
Primitivismul la Brâncuși constă în influența artei populare (pre)românești și a culturilor ancestrale asupra sculpturilor sale, care se îndepărtează de detaliul academic în favoarea formelor esențiale, geometrice și a concentrării pe esența obiectului. Brâncuși a respins academismul, a ales să lucreze cu materiale tradiționale și a rămas atașat de stilul de viață rural, chiar și în cercul avangardei pariziene, ceea ce a făcut din el un "outsider" interesant în lumea artei.
E general acceptat că Brâncuși a părăsit studioul lui Rodin pentru a-și dezvolta un stil propriu, inspirat din culturile considerate "primitive" și din tradiția populară românească.
Filonul pe care îl explorez ar fi faptul că, aflat în căutarea esențelor, Brâncuși a atins corzile sub-conștientului așa cum a fost definit de psihologul elvețian Carl Jung.
"Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini", spunea Brâncuși. Iar psihanaliza jungiană consfințește ideea de interconexiune dintre sub-conștient și esența materiei. Astfel, în cartea "Omul și simbolurile sale", coordonată de Carl Jung (Editura Trei), găsim, la pagina 361, citatul Anielei Jaffé: "Deseori (picturile abstracte) se dovedesc a fi, mai mult sau mai puțin, imagini ale naturii înseși, demonstrând o similitudine uimitoare cu structura moleculară a elementelor organice și anorganice ale naturii. Acesta este un fapt fabulos. Abstracția pură a devenit o imagine a naturii concrete. Jung ne poate oferi aici cheia înțelegerii. 'Straturile mai profunde ale psihicului - spune Carl Jung - își pierd, pe măsură ce adâncimea și întunericul cresc, unicitatea individuală.
Evident că "șlefuind în căutarea liniei continue până a fost lovit peste mână", și Brâncuși a sondat practic granița dintre arta abstractă și materie. Dealtfel faptul că Brâncuși a "cochetat" cu sub-conștientul i-a atras recunoașterea criticului Herbert Read, care l-a privit mai sus chiar decât pe maestrul Auguste Rodin.
Un citat atribuit, nu știu cât de veridic, lui Herbert Read de o serie de site-uri românești, inclusiv de Centrul Brâncuși, sună așa: „Trei pietre de hotar măsoară, în Europa, istoria Sculpturii: Phidias – Michelangelo – Brâncuși…” Herbert Read a fost un admirator al lui Carl Jung și a integrat concepte jungiene, în special arhetipuri și inconștient colectiv, în propria sa lucrare despre artă și estetică. În timp ce Jung s-a concentrat pe psihologie, Read, ca poet și critic de artă, a aplicat ideile lui Jung în domeniul creației artistice, discutând despre modul în care simbolurile arhetipale apar în artă și despre cum arta poate fi o cale către explorarea psihicului. Cartea "The Spirit in Man, Art and Literature" a lui Carl Jung a fost editată chiar de Herbert Read.
"Materialul cu care lucrează Brâncuşi este interiorul său, asemenea lumii dintâi a strămoşilor; formele vin din meditaţie şi dintr-un subconştient colectiv, deja scos la lumină în arta populară.", scrie Viorica Răduţă în articolul ei "Brâncuşi, spre o artă a templului (2)" https://citeste-ma.ro/brancusi-spre-o-arta-a-templului-2/
"Principesa X" și simbolul ancestral al falusului
Cel puțin prin experiența cu Maharajahul din Indore, care i-a dat comandă să-i construiască un templu, Brâncuși sigur a avut contact cu spiritualitatea hindusă. Iată un citat de la pagina 113 a cărții "Omul și simbolurile sale", coordonată de Carl Jung (Editura Trei): "Falusul funcționează ca simbol atotcuprinzător în religia hindusă (...) Când un hindus educat îți va vorbi despre lingam (falusul care îl reprezintă pe zeul Shiva din mitologia hindusă), vei auzi lucruri pe care vesticii nu le-ar pune niciodată în legătură cu penisul. Lingamul, în mod cert, nu este o aluzie obscenă".
Deatfel, falusul a fost un simbol al fertilității încă din paleolitic și neolitic. "Hohle Fels" este un falus de circa 28 de milenii, descoperit în Germania, în 2004.
În Sayburc, localitate aflată în sud-estul Turciei, a fost găsit un desen reprezentând un bărbat ținându-se de penis sub privirile a doi leoparzi.
Un alt bărbat erect a fost desenat în peștera Lascaux din Franța, lângă un bizon eviscerat. Desene rupestre similare, de circa 20 de milenii, au fost găsite în peștera "Los Casares" - Guadalajara și în adăpostul Laussel din Dordogne - Franța.
Imagini sugestive și alte descoperiri sunt prezentate în articolul:
https://eaucongress.uroweb.org/paleolithic-legacy-from-genital-decoration-to-penile-mutilation/
Un aspect interesant este caracterul falic al unor statuete feminine, după cum a fost constatat la figurinele italiene „Trasimeno” și „Cozzo Busonè”, cu imagini sugestive, inclusiv din cultura neolitică Starcevo-Criș, care ilustrează următoarele două articole publicate de Asociația „Preistorie in Italia”:
https://www.preistoriainitalia.it/en/scheda/statuina-del-trasimeno-pg/
https://www.preistoriainitalia.it/en/scheda/statuine-di-busone-cozzo-busone-ag/
Într-unul din acest articole este citată chiar Maria Gimbutas: „… în Europa Veche, falusul este departe de a fi simbolul obscen care este astăzi. Mai degrabă este asemănător cu acel lingam încă prezent în India: un stâlp cosmic sacru moștenit din civilizația neolitică din Valea Indusului. Una dintre primele reprezentări ale genul în Europa este constituit de fuziunea falusului cu corpul divin al Zeiţei, care apare începând din paleoliticul superior. Unele zeițe ‘Venus’ din această perioadă au capete falice fără nicio trăsătură facială. Au fost găsite în Savignano și pe Lacul Trasimeno din nordul Italiei (atribuite Gravettianului), în peștera Weinberg din Mauern, Bavaria (Perigordianul superior sau Gravettianul). Placard, în regiunea Charente, Franța (Magdalenian I-II)”.
În articolul următor găsim o imagine cu statute din Cultura neolitică Starčevo-Criș intitulată "female statuette with phallic head and testicle - like underside, from Starcevo, Hungary - Gimbutas 2008" - "Statuetă feminină cu cap falic și partea inferioară asemănătoare unui testicul, din Starcevo, Ungaria - Gimbutas 2008." https://www.preistoriainitalia.it/en/scheda/statuine-di-busone-cozzo-busone-ag/
În mod remarcabil, imaginea duală feminin-falică din articolul de mai sus seamănă izbitor cu statutele Culturii neolitice Cucuteni intitulate "Soborul Zeițelor" de la Poduri - județul Bacău, de la Isaiia - județul Iași sau de la Sabatinovka.
Spirala la Brâncuși dar și în Neolitic
Un alt străvechi simbol arhetipal este spirala, regăsită și la Brâncuși în portretul lui James Joyce (1929) dar și în alte două lucrări. Astfel, pe 30 noiembrie 2010 au fost vândute lucrările lui Brâncuși intitulate "Large spiral in iron" și "Small spiral in iron", a căror imagini pot fi găsită încă pe MutualArt.
Spiralele au fost motiv de bază a Culturii neolitice Cucuteni dar se regăsesc și pe o serie de megaliți neolitici împrăștiați pe continent dar și pe insule îndepărtate. Câteva exemple: Tarxien (Malta), Newgrange (Irlanda), Piodao/Chaz D'Egua (Portugalia), Pierowall (Scoția), Bardal (Norvegia), Göbekli Tepe (Turcia), La Zarza-La Zarcita (La Palma - Insulele Canare), Castelluccio (Sicilia), Yangshao (China) etc. Mai notăm că în județul Maramureș au fost descoperite spiralele dacice de aur de la Sarasău.
Și ar fi ilogic să credem că oamenii neolitici au deplasat și cioplit blocuri imense de piatră doar pentru niște ornamente oarecare așa încât spiralele trebuie să fi avut o legătură strânsă cu conștiința lor. Iar o explicație provocatoare a fost oferită de cercetătorii sud-africani D. Lewis-Williams și David Pearce, prin cartea <În interiorul minții neolitice: conștiința, cosmosul și tărâmul zeilor> (), publicată de editura Thames & Hudson în 2005. Un sumar putem găsi în pagina de Wikipedia dedicată acestei cărți deosebite care dezbate rolul conștiinței umane "modificate" în dezvoltarea artei și religiei Neolitice. Astfel, potrivit cărții „În Mintea Neolitică” spirala e asociată unui stagiu de conștiință alterată care conduce la experiențe vizionare. Mai mult, există o serie de autori care văd spiralele, ca simbol al trecerii sufletelor către nemurire. Privind megaliții străvechi împrăștiați în toată lumea există o percepție generală că spiralele cioplite ar fi reflectat eternitatea. Remarcabil e și faptul că în experiențele de hipnoză regresivă, când ajungi să-ți stai în față cu esența propriei conștiințe-suflet, sunt frecvente percepțiile unor vortexuri spiralate.
"Romboidurile" Coloanei Infinitului - semne timpurii
În campania de săpături arheologice din 1967-1968, efectuată la Cuina Turcului, pe Clisura Dunării, Vasile Boroneanţ și Alexandru Păunescu au descoperit o falangă de ecvideu, cu romburi suprapuse vertical, incizate în os. Analize mai recente au arătat că artefactul are 13 milenii vechime.
De asemenea, la Cârcea - Cultura neolitică Gumelnița s-a găsit inclusiv un vas de lut inscripționat tot cu romburi aliniate.
Apoi s-a mai descoperit un vas Starčevo-Criș cu romburi și în județul Alba: „Iconografia unui vas ceramic Starčevo-Criş descoperit la Acmariu (comuna Blandiana, judeţul Alba)”.
https://www.researchgate.net/publication/315727654_Iconografia_unui_vas_ceramic_Starcevo-Cris_descoperit_la_Acmariu_comuna_Blandiana_judetul_Alba
Din Cultura neolitică Cucuteni, la Muzeul Național al Republicii Moldova găsim un artefact "Dansul Ielelor" pe care e evidențiată și un fel de coloană a infinitului.
În fine, Tezaurul dacic de la Hînova – județul Mehedinți este păstrat în Sala Tezaurelor de la Muzeul Național de Istorie a României. Una din cele mai interesante piese e un colier alcătuit din 255 de mărgele romboedrice, asemănătoare Coloanei Infinitului. Despre această similitudine s-au mai scris articole.
Muza adormită și capete pre-istorice
Îmi pare foarte rău că nu îmi mai amintesc în ce sit arheologic am văut la moment dat capete foarte asemănătoare cu Muza adormită a lui Brâncuși dar sper că specialiștii în preistorie universală știu la ce mă gândesc. Oricum, notez trei exemple de capete cât de cât asemănătoare, și anume cele de la Tell Aswad - Siria, Ain Ghazal - Iordania și Jericho - Palestina.
Tell Aswad - Siri:
https://antiquatedantiquarian.blogspot.com/2014/11/the-painted-skull.html
Ain Ghazal - Iordania:
https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DaujaiAbq9sA&psig=AOvVaw3yLaYng8bo hOCyngGDLG_t&ust=1760861345155000&source=images&cd=vfe&opi=89978449&ved=0CBgQjhxqFwoTCNjBiu6lrZADFQAAAAAdAAAAABAE
Jericho - Palestina:
https://www.thoughtco.com/jericho-palestine-archaeology-of-ancient-city-171414
Oul Nou-născutului și din "Începutul lumii" vs. ouăle cosmice străvechi
În lucrarea sa "Începutul lumii", Brâncuși surprinde concepții mult îndepărtate în timp și spațiu. Un ou cosmic vechi de șapte milenii a fost găsit în Silves - Portugalia, având inscripționat pe el un fel de coloană infinită mai rotunjită.
Dar mitul oului cosmic a fost întâlnit pe mai multe continente.
În mitologia Dogon din Burkina Faso, zeul creator Amma ia forma unui ou. În China, diverse versiuni ale mitului oului cosmic sunt legate de creatorul său, Pangu. Se spune că cerul și pământul au existat inițial într-o stare fără formă, precum oul de găină. Oul se deschide și se desface după 18.000 de ani: partea ușoară s-a ridicat pentru a deveni cer, iar partea grea s-a scufundat pentru a deveni pământ.
În India, într-un mit vedic consemnat în Jaiminīya Brāhmaṇa, cea mai timpurie fază a cosmosului implică un ocean primordial din care a apărut un ou. Odată ce oul s-a divizat, a început procesul de formare a cerului (din partea superioară) și a pământului (din partea inferioară) pe parcursul a o sută de ani divini.
În Japonia, în Nihon Shoki, la început exista o stare haotică care avea forma unui ou.
În Kalevala, epopeea națională a Finlandei, există un mit despre lumea creată din fragmentele unui ou.
Egiptenii antici acceptau ca fiind valide mai multe mituri ale creației, inclusiv pe cele ale teologiilor hermopolitană, heliopolitană și memfită. Mitul oului cosmic poate fi găsit de la Hermopolit.
Idei similare mitului oului cosmic sunt menționate în două surse diferite din mitologia greacă și romană. Una se află la autorul roman Marcus Terentius Varro, care a trăit în secolul I î.Hr. Potrivit lui Varro, cerul și pământul pot fi asemănate, respectiv, cu o coajă de ou și gălbenușul său. A doua mențiune se găsește în Recunoașterile Pseudo-Clementine deși dintr-un punct de vedere opozițional, în măsura în care Clement este prezentat ca rezumat al unei credințe cosmologice ridicole întâlnite la păgâni: conform descrierii date, există un haos primordial care, în timp, s-a solidificat într-un ou. Î
n cosmografia zoroastriană, cerul era considerat a fi sferic, cu o limită exterioară (numită parkān), o idee care probabil datează din vremea sumerieni. Pământul este, de asemenea, sferic și există în interiorul cerului sferic. Pentru a ajuta la transmiterea acestei cosmologii, o serie de scriitori antici, inclusiv Empedocle, au venit cu analogia unui ou: cerul exterior sferic și delimitat este ca învelișul exterior, în timp ce Pământul este reprezentat de gălbenușul rotund interior. În Oceania, Ta'aroa a fost zeitatea creatoare supremă de pe Tahiti, autorul vieții și al morții și a creat lumea dintr-un ou cosmic, creând cerul și pământul.
Cercul, ca simbol arhetipal
La Brâncuși cercul apare îndeosebi în Complexul Monumental care constituie practic o mandală, un axis mundi a inimii orașului Târgu Jiu, cu referire la Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Alea Scaunelor.
Din culturile neolitice un artefact sugestiv s-a păstrat din Cultura Cucuteni, cu cercuri concentrice, asemeni desenului care ilustrează Raiul în accepțiunea Wikipedia (Heaven).
Începând de la pagina 319 a cărții "Omul și simbolurile lui", Aniela Jaffé dedică sub-capitolul "Simbolul cercului" începându-l astfel: "Cercul exprimă întregul psihicului, cu totalitatea aspectelor sale, incluzând aici relația dintre om și natură. Indiferent dacă simbolul cercului apare în rituri primitive de venerare a soarelui sau în religiile moderne, în mituri sau în vise, în mandalele desenate de călugării tibetani, în planurile de bază ale orașelor sau în modelele teoretice sferice ale vechilor astronomi, el indică mereu spre unicul și cel mai important aspect al vieții - totalitatea ei fundamentală".
O posibilă dualitate valoroasă a cercului este în Poarta Sărutului, unde, pe de o parte, sugerează un sărut stilizat, dar pe de altă parte ne poate duce cu gândul la importanța simbolistică a împărțirii sau tăierii cercului - așa cum arată Aniela Jaffé.
"În artele vizuale ale Indiei și Orientului Îndepărtat, cercul împărțit în patru sau opt este modelul de imagine religioasă folosit de obicei ca instrument de meditație", spune Aniela Jaffé la pagina 320. Tot ea continuă la pagina următoare: "În multe cazuri, nimbul lui Christos este divizat în patru, aluzie semnificativă la suferințele sale, ca Fiu al Omului, și la moartea lui pe cruce - ceea ce îl face să fie un simbol al totalității diferențiate. Pe pereții vechilor biserici romanice pot fi văzute uneori niște figuri abstracte circulare; aceste forme au probabil niște vechi obiceiuri păgâne. În arta necreștină, asemenea cercuri sunt numite 'roți solare'. Ele apar în gravurile în piatră datând din perioada neolitică, încă înainte de inventarea roții propriu-zise. Așa cum a indicat Jung, termenul de 'roată solară' denotă doar aspectul exterior al figurii. Ceea ce conta mereu cu adevărat era experiența unei imagini interioare arhetipale, pe care omul din epoca de piatră a redat-o în arta lui, cu o credință la fel de mare ca atunci când desena tauri, gazele sau cai sălbatici."
În context menționez și teza de doctorat "Influența sculpturii neolitice în arta contemporană", de Ana Maria Ceară. https://unarte.org/wp-content/uploads/2025/10/REZUMAT-Romana-Ana-Maria-Ceara.pdf
Astfel, merită evidențiat sub-capitolul V.3.6. Brâncuşi – Prezenţa-în-lume şi Sărutul de la porţile percepţiei
Astfel, titlul sub-capitolului face o referire clară la cartea "Porțile percepției" a lui Aldous Huxley în care autorul marșează pe ideea de sub-conștient colectiv, la fel ca și Carl Jung, chiar dacă într-un mod chiar mai îndrăzneț.
"În acest context, imaginea, semnul și simbolul reprezintă trei forme fundamentale de comunicare vizuală, esențiale în transmiterea și interpretarea mesajelor culturale. Studiul pornește de la premisa că arta neolitică, prin limbajul său semiotic și stilistic, comunică nu doar un trecut istoric, ci și o dimensiune arhetipală ce transcede timpul și spațiul.", arată Ana Maria Ceară în teza ei de doctorat.
Exact acesta e și mesajul lui Carl Jung, că simbolurile arhetipale "supraviețuiesc" încă din leagănul omenirii și că pot răzbate din conștiința adâncă a artiștilor geniali, precum Brâncuși.
Pasările lui Brâncuși vs. păsările culturii neolitice Cucuteni
Pe lângă păsările măiastre ale lui Brâncuși e general acceptat că la Brâncuși cocoșul simbolizează vitalitatea și energia, dar are și conotații ancestrale, fiind legat de tradițiile românești unde cocoșul este un simbol al luminii, al apărării împotriva spiritelor rele și al învingerii întunericului. Pentru sculptor, cocoșul era un simbol al propriei sale personalități libere și independente, pe care l-ar fi identificat cu replica „Le Coq c'est moi”. Artefacte despre păsări au fost găsite și în Cultura Neolitică Cucuteni, o pasăre de ceramică și o lingură ornată cu o pasăre fiind chiar pe pagina Wikipedia a culturii Cucuteni - Trypolie.
De asemenea, arheologul și istoricul Senica Țurcanu a scris lucrarea "Păsările în Imaginarul lumii Cucuteni Tripolie. Noi reprezentări plastice", ca prim capitol în următorul volum: https://biblioteca-digitala.ro/?volum=3031-cercetari-istorice-ci--xxxvii-2018
Primitivismul lui Brâncuși, din perspectiva sculptorului Ana Ionescu
În titlul studiului Anei Ionescu găsim cuvântul „celălalt”, similar cu cel pentru conceptul de „umbră” din psihologia lui Jung. La pagina 118 din cartea „Omul și simbolurile sale” găsim citatul: „Acesta este conceptul de «umbră» care joacă un rol atât de vital în psihologia analitică. Dr. Jung a subliniat că umbra proiectată de mintea conștientă a individului conține aspectele ascunse, reprimate și nefavorabile (sau nefaste) ale personalității.” Merită lecturat rezumatul tezei "'Celălalt' al lui Constantin Brâncuși: Primitivismul, Poarta Sărutului și funcțiile atelierului artistului emigrant", scrise de sculptorul Ana Ionescu.
Iată-l: "Această teză va analiza modul în care sculptura primitivistă a lui Constantin Brâncuși este percepută în contextul propriei sale 'Alterități' în cercurile pariziene între anii 1920 și 1940. Brâncuși este atât „Alteritate”, cât și „Celălalt” în acest mediu: însușindu-se atât din culturi non-occidentale, cât și dintr-un trecut etnografic afirmat al României sale natale. Prin formă, tehnică și subiect, Brâncuși aderă și transformă primitivismul de la începutul secolului al XX-lea. Deși cercetătorii au cercetat pe larg sculptura lui Brâncuși, inclusiv utilizarea surselor și referințelor subsahariene, nicio sursă secundară nu ia în considerare acest lucru în raport cu persona sa publică ca „Primitiv” sau „Celălalt” în contextul avangardei pariziene din perioada interbelică. Dezbaterile continue despre utilizarea artei populare românești sau a artei africane nu au luat în considerare, de exemplu, rolul social al artistului și personalitatea publică concertată în acest sens. Nici cercetătorii români, anglo-americani și francofoni nu se pun de acord asupra modului de a analiza sursele africanizante și folclorice. Astfel, după ce am reformulat sculptura și persona „primitive” ale lui Brâncuși prin compararea și contrastarea a ceea ce rămâne agende naționaliste în istoria artei, mă voi concentra în special asupra uneia dintre lucrările capitale ale lui Brâncuși, Poarta Sărutului din 1937-1938. Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, care include Poarta Sărutului, este un studiu de caz deosebit de interesant pentru a examina legătura dintre problemele care stau la baza acestei teze. Comandată de o asociație independentă, dar aprobată de stat, în 1937, România a expus-o la Expoziția Universală din 1937 de la Paris, unde a obținut recunoaștere atât națională, cât și internațională. Aspecte legate de comanda, expunerea și recepționarea sa sunt rezultatul nu numai al sculpturii în sine, ci și al „imaginii” atent elaborate pe care Brâncuși a promovat-o în principal prin vizite în studio, ca locuri de promovare a procesului său și a personalității sale artistice. Studioul lui Brâncuși a funcționat ca un spațiu hibrid de locuit, lucru, socializare, expunere și predare și, voi argumenta, ca un autoportret, care negociază moștenirea sa românească și primitivismul său africanizant. Pentru a analiza cu atenție aceste strategii, atât materiale, cât și imateriale, surse de arhivă din Arhivele Kandinsky, Arhivele Galeriei Brummer, Muzeul Național de Artă Contemporană din București și Expoziția Universală din 1937 vor fi examinate prin prisma unei perspective istorice a artei hotărât 'decolonizatoare'”.
De la Paul Gauguin la Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)
Ce legătură există între arta lui Paul Gauguin şi cea a lui Constantin Brâncuşi, modernismul şi primitivismul lor, precum şi între Tahiti, Africa şi Gorj, ne lămureşte profesorul Roxana Zanea, în partea secundă a unei analize exhaustive intitulate "De la Paul Gauguin la Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)" și publicate de Matricea Românească.
"La Brâncuşi, Cocoşul este de fapt redus la strigătul lui, la momentul-cheie când acesta se înalţă către soare. Peştele, foca, broasca ţestoasă, Cuminţenia Pământului sunt toate primordialităţi al unei Arce brâncuşiene, o arcă a lui Noe ce tinde să recreeze lumea", spune Roxana Zanea aducând astfel în scenă un alt concept mitologic, Arca lui Noe.
Roxana Zanea mai evidențiază ceva important: "Concluzia criticilor de artă este evidentă: arta lui Brâncuşi îşi are sursele în tradiţia ancestrală a meşterilor populari anonimi care, la fel ca şi cei ai culturilor africane, ştiau să stabilească cu materialul lucrat – lemn, pânză, bronz, alamă, piatră, teracotă – prin prelucrarea lor, o legătură puternică cu spiritele strămoşilor lor sau cu cele ale naturii."
"Primitivism în Arta Secolului XX: Brâncuși"
O carte de 689 de pagini intitulată, în traducere "Primitivism în Arta Secolului XX: Brâncuși" ("Primitivism" in 20th Century Art: Brâncuși), a fost scrisă de William Stanley Rubin și William Rubin.
Editorii cărții au rezumat-o astfel: "Influența crucială a artelor tribale - în special a celor din Africa și Oceania - asupra pictorilor și sculptorilor moderni este recunoscută de mult timp. Totuși, în mod surprinzător, această carte este prima tratare academică cuprinzătoare a subiectului în ultima jumătate de secol și prima care ilustrează și discută lucrări tribale colecționate de artiști de avangardă. În această lucrare uimitoare din punct de vedere vizual și provocatoare din punct de vedere intelectual, nouăsprezece eseuri bogat ilustrate de cincisprezece cercetători confruntă probleme complexe estetice, istorice artistice și sociologice ridicate de acest capitol dramatic din istoria artei moderne. Lungul eseu introductiv de William Rubin, deși definește parametrii primitivismului modernist, schițează istoria atitudinilor occidentale față de popoarele primitive și, în special, față de arta lor, ridicând întrebări fundamentale și corectând concepțiile greșite răspândite. Capitolele de fundal succesive, scrise de istorici ai artei primitive, urmăresc sosirea și răspândirea artei africane, oceanice, amerindiene și eschimose în Occident. În 1906, sculptura tribală a fost „descoperită” de artiștii secolului al XX-lea; aceste obiecte deveniseră brusc relevante datorită schimbărilor în natura artei moderne în sine. Corpul principal al cărții conține o serie de eseuri despre primitivism în operele lui Gauguin, foviști, Picasso, Brâncusi, expresioniștii germani, Lipchitz, Modigliani, Klee, Giacometti, Moore, suprarealiști, expresioniști abstracți. Se încheie cu o discuție despre artiștii contemporani primitiviști, inclusiv cei implicați în lucrări de șamanism și spectacole inspirate de ritualuri. Peste o mie de ilustrații juxtapun pe paginile acestor volume lucrări specifice Primitivismului cu cele ale maeștrilor moderniști, explorând afinitățile lor subiacente și iluminând probleme complexe de influență și raport. Operele tribale ilustrate includ nu numai o varietate de capodopere pertinente intereselor moderniste, ci și alte obiecte vitale pentru istoria primitivismului."
De pildă, Paul Klee a apelat la cercuri în pictura sa abstract-subconștientă, un exemplu fiind pictura sa "Limitele intelectului" (Limits of Reason).
Un alt citat esențial despre simbolurile arhaice găsim în articolul "Cunoaște-l pe Constantin Brâncuși: Patriarhul sculpturii moderne", de arheologul și istoricul de artă Stella Polyzoidou.
"Cele două surse principale de inspirație pentru Brâncuși au fost cultura populară românească și arta africană. Prima a prezentat sculptura în lemn, pe care Brâncuși a încorporat-o în sculpturile sale. Miturile populare românești, poveștile și simbolurile arhaice au influențat, de asemenea, alegerea subiectelor sale.", arată Stella Polyzoidou.
“Moștenirea imaterială primitivă”, surprinsă de Oana Șerban
Încă din introducerea studiului "Moștenirea imaterială primitivă din spatele formelor tangibile moderniste ale culturii ale lui Brâncuși" găsim fragmentul: "Interesul principal în această cercetare este mai degrabă concentrat pe deconstruirea naționalismului din spatele moștenirii lui Brâncuși, argumentând că acesta poate fi redus în cele din urmă la un amestec puternic de forme primitive, intangibile de cultură, cum ar fi credințele mistice, narațiunile folclorice, tradițiile țărănești și valorile religiei ortodoxe, reformulate și traduse în simboluri moderniste reprezentate de forme tangibile de cultură, cum ar fi sculpturi individuale și ansambluri."
Un alt citat edificator: "Creațiile artistice ale lui Brâncuși pot fi urmărite, fără îndoială, în lumina fascinației euro-americane de la începutul secolului al XX-lea pentru obiectele primitive, care au implicat primitivismul ca o tendință etnocentrică la modă în producția de artă modernă și contemporană. Pe de o parte, un astfel de 'primitivism' ar trebui înțeles ca o narațiune vizuală despre originea și sentimentul de apartenență pe care o națiune le înfățișează prin recurgerea la artefacte culturale, simboluri și expresii tradiționale ale principiilor, valorilor și stilurilor de viață locale."
Concluzie
Deși aparent forjat în ultimii, inclusiv pe plan politic prin legiferarea anului 2026 ca Anul Brâncuși, maestrul de la Hobița e departe de a fi epuizat, arătând profunzimi care merită explorate în continuare, îndeosebi din perspectiva psihologiei jungiene, una din cele mai profunde psihologii moderne.
Articolul din a doua parte, deși prezintă o notă subiectivă, rămânând la latitudinea cititorului sau observatorului dacă Brâncuși într-adevăr a dorit să reflecte cel mai enigmatic experiment al fizicii cuantice, în Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu, îmi face realmente plăcere să notez că articolul a fost preluat de zeci de site-uri culturale sau de știri, îndeosebi în limba română dar și în limbile italiană sau engleză
Bibliografie
Ana Ionescu, Constantin Brâncuși’s “Other”: Primitivism, the Porte du Baiser and the Functions of the Émigré Artist’s Studio, 2024
https://archive.johncabot.edu/items/123b8fbe-f427-4ede-b5ae-bd90d3674de7
Ana Maria Ceară, "Influența sculpturii neolitice în arta contemporană", 2025
https://unarte.org/wp-content/uploads/2025/10/REZUMAT-Romana-Ana-Maria-Ceara.pdf
Barbara Crescimanno, "Busoné figurines – Cozzo Busonè (AG)"
https://www.preistoriainitalia.it/en/scheda/statuine-di-busone-cozzo-busone-ag/
Carl Jung, M.-L. von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi, Aniela Jaffe "Omul și simbolurile sale" (Editura Trei), 2017
Cristinel Fântâneanu, Ioan Alexandru Bărbat, “Iconografia unui vas ceramic Starčevo-Criş descoperit la Acmariu (comuna Blandiana, judeţul Alba)”, 2015
https://www.researchgate.net/publication/315727654_Iconografia_unui_vas_ceramic_Starcevo-Cris_descoperit_la_Acmariu_comuna_Blandiana_judetul_Alba
Elvira Visciola, "Trasimeno Statuette (PG)"
https://www.preistoriainitalia.it/en/scheda/statuina-del-trasimeno-pg/
Javier Angulo, "Moștenirea paleolitică: de la decorarea genitală la mutilarea peniană" (Paleolithic legacy: From genital decoration to penile mutilation), 2016
https://eaucongress.uroweb.org/paleolithic-legacy-from-genital-decoration-to-penile-mutilation/
Oana Șerban, "Moștenirea imaterială primitivă din spatele formelor tangibile moderniste ale culturii ale lui Brâncuși", 2018
https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2018/11/11_Serban.pdf
Roxana Zanea, "De la Paul Gauguin la Constantin Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)"
https://matricea.ro/de-la-paul-gauguin-la-constantin-brancusi-in-cautarea-primitivului-ii/
Stella Polyzoidou, "Cunoaște-l pe Constantin Brâncuși: Patriarhul sculpturii moderne" ("Get to Know Constantin Brancusi: Patriarch of Modern Sculpture"), 2021
https://www.thecollector.com/constantin-brancusi-modern-sculpture/
Viorica Răduţă, "Brâncuşi, spre o artă a templului (2)", 2023
https://citeste-ma.ro/brancusi-spre-o-arta-a-templului-2/
Virginia Barbu, "În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuși, muzica și dansul"
https://www.istoria-artei.ro/resources/files/SCIA.AP2011-11-V.%20Barbu-Brezianu-Brancusi.pdf
William Stanley Rubin și William Rubin, "Primitivism" in 20th Century Art: Brâncuși, 1984
https://books.google.ro/books/about/Primitivism_in_20th_Century_Art_Brancusi.html?id=glK50AEACAAJ&redir_esc=y
Ecuații mate-fizice și metafizice în Complexul Monumental al lui Brâncuși
motto: "Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul" (Brâncuși) Președintele României a promulgat zilele trecute legea declarării anului 2026 ca "Anul Brâncuși" iar expozițiile maestrului de la Hobița au continuat anul aceasta să colinde mari capitale ale lumii: Paris, Roma, Viena și Amsterdam. În context, merită să evidențiem ceva mai puțin cunoscut. Încă din 2017, Ion Popescu Bradiceni scria despre Brâncuși, în Gorjeanul: "Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică" (https://www.gorjeanul.ro/scriitorul-constantin-brancusi/). Mă alătur, fără rezerve, acestei ipoteze. Potrivit mai multor surse exclusiv românești, printre care CentrulBrancusi.ro (Doru Strîmbulescu, 2016), sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Phidias în antichitate, Michelangelo în perioada Renașterii și Brâncuși în secolul XX. Litera greacă Phi (φ) a fost introdusă ca simbol pentru raportul de aur, 1,618:1, cu referire la Phidias. Se spunea despre Fidias: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”. Mai multe studii sugerează că Michelangelo a ascuns cunoștințe științifice în Capela Sixtină.
Dar Brâncuși?
Aceeași întrebare o pune și Doru Strîmbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra Mesei Tăcerii și a Porții Sărutului, sau în formele romboidale ale Coloanei fără sfârșit, un sens, un adevăr, o semnificație, un cod pe care nu îl putem descifra?” Răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea dacă Brâncuși a avut astfel de intenții este afirmativ. Ideea că ansamblul a fost „proiectat ca o devenire” ar putea fi dovedită printr-o simplă măsurare. Cu toate acestea, Noica s-a abținut să facă acea măsurătoare, declarând: „Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbușească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda s-ar pierde din exactitate”. Capela Sixtină a pierdut ceva pentru că Michelangelo a adăugat o dimensiune științifică, sau zeii sculptați de Fidias cu raportul de aur? Cu siguranță nu. În mod similar, dacă Brâncuși a integrat fizica cuantică în Ansamblul său, el nu a pierdut precizia, căci fizica cuantică deschide ușa magiei pure. Nimic exact nu o poate înțelege pe deplin. O îmblânzim doar statistic, sub imperiul probabilităților.
„Voi nu știți ce vă las eu aici”
Acestea sunt enigmaticele cuvinte ale creatorului trilogiei din Târgu Jiu Calcule pitite însă de Brâncuși sub zecimale meșteșugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, potrivit Wikipedia: Masa Tăcerii e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, Poarta Sărutului de 5,13 metri și Coloana Infinitului, de 29,35 metri. Am observat că pătratul lui 5,13 este același cu produsul dintre 0,9 și 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălțimi, între rapoartele Masa Tăcerii / Poarta Sărutului și Poarta Sărutului / Coloana Infinitului. Acest raport geometrico-focal oglindește o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuși a fost un creator luminos e relevat de mai multe dintre creațiile lui. În plus, în cartea „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobița ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri. „Brâncuși își face de pe acum o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”, atenționează Moni Stănilă.
Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu?
Iată indicii: strămutat la Paris, Brâncuși a fost aproape de izvoarele și creuzetul mecanicii cuantice. Așa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriașă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young, dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuși. Vezi imaginea de la final. Coloana Infinitului reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traiectorie, forma Coloanei formată din „mărgelele” dragi lui Brâncuși, cuprinde și aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice. Poarta Sărutului e dubla fantă din experiment, adică cele două portițe prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenția caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuși pare că a fost pezevenghi, fiindcă, zicându-i și dându-i înfățișarea de Poartă cu o singură deschidere amplă, disimulează perechea de fante care sunt, de fapt, săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt și înguste e taman ideea experimentului cuantic. În fine, Masa Tăcerii e imaginea descompunerii, a „franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condițiile în care e notoriu în mecanica cuantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va „îmbucătăți”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, Masa Tăcerii pare că sugerează o viziune, la scară uriașă, a structurii atomului. Aleea scaunelor doar subliniază și mai bine această metaforă cuantică a lui Brâncuși. Aplecarea lui Brâncuși față de profunzimile materiei, luminii și de esențe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului. „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuși efortul său de a atinge granițele micro-materiei. Contemporan cu „Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuși avea propria viziune despre divinitate și mărul cunoașterii. Adică Brâncuși interfera între propriile sale crezuri: „Să creezi ca un Zeu” și „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”.
Art-expoziții științifice despre Brâncuși
Un exemplu fascinant în sensul aspectelor cuantice este includerea lui Brâncuși, între Einstein, Bach, Da Vinci și Marie Curie, într-un proiect artistic contemporan Quanticisme, lansat de pictor-sculptorul francez Servant-Ermes în 2014. Acest proiect promova colaborarea dintre cultură și știință, sugerând că marii gânditori din diverse domenii ar putea contribui la progresul cercetării. De asemenea, pictorul Romeo Niram a organizat o expoziție Brâncuşi: E = mc2, în care, evident a efectuat corelații cu Einstein.
Concluzii
Deși forjat în ultimii ani, inclusiv pe plan politic prin legiferarea anului 2026 ca Anul Brâncuși, arta maestrului de la Hobița e departe de a fi epuizată, revelând profunzimi care merită explorate îndeosebi din perspectiva psihologiei jungiene, una din cele mai profunde psihologii moderne. A doua parte a articolului are o notă subiectivă, rămânând la latitudinea cititorului sau observatorului să accepte sau nu ipoteza ca Brâncuși să fi reflectat în opera sa de la Târgu Jiu cel mai enigmatic experiment al fizicii cuantice. Dar îmi face nedisimulată plăcere să notez că articolul a fost publicat de zeci de site-uri culturale sau de știri, îndeosebi în limba română dar și în limbile italiană și engleză. Sigur că rămân deschis la critici și observații.
https://www.art-emis.ro/analize/sculptura-arhetipala-in-opera-lui-constantin-brancusi
Comments
Post a Comment